Samsung Galaxy S3 Mini – review, pret si detalii

Samsung Galaxy S3 Mini imparte cu fratele sau mai mare, Samsung Galaxy S3, mai mult decat aspectul exterior. Chiar si asa, S3 Mini nu reprezinta numai o versiune mai mica a celui mai ravnit smartphone din lume. Propulsat de un procesor dual-core de 1Ghz, 1GB memorie RAM, Galaxy S3 Mini intra cu succes in clasa medie de smartphoneuri. Problemele intervin in momentul in care e sa vorbim despre pretul lor, alternativele propuse de HTC, LG si Motorola fiind mai practice. Ruleaza pe sistemul de operare Android Jelly Bean (versiunea 4.1) si se foloseste de un display Super AMOLED de 4 inci (rezolutie 480×800 pixeli).

Samsung Galaxy S3 Mini – Caracteristici

Samsung Galaxy S3 Mini – Design

Ca si design, Samsung Galaxy S3 Mini seamana izbitor de mult cu S3. Are aceleasi forme, dar pare mai corpolent. Este construit din material plastic, cantareste 111.5 grame si masoara 121.6 x 63 x 9.9mm. Sud coreenii au tinut sa ii pastreze partile hardware cheie: butonul home, cel de volum si power, toate aranjate ca si in cadrul lui S3. Mufa de casti, in schimb, este pozitionata acum pe partea dreapta. Si totusi, in ciuda acestei uniformitati de design, diferenta dintre cele doua telefoane este imensa. La S3 greutatea este distribuita in mod uniforma, de-a lungul sasiului, creand senzatia ca avem de a face cu un gadget usor, in contradictie cu proportiile sale mari. Cu Mini este exact opusul, deci mai mic si mai dens. Ca un plus, se simte destul de robust in maini si este, de asemenea, mai bine adaptat pentru utilizarea cu o singura mana. Este si mai usor decat iPhone 5, desi nu face parte din clasa premium.

Samsung Galaxy S3 Mini – Display

Ecranul Super AMOLED de 4 inci, cu o rezolutie de 480×800 pixeli, este luminos si plin de culoare, reproducand excelent culorile si dispunand de unghiuri de vizualizare expansive. Cu o densitate a pixelilor de 233ppi, afisajul lui Galaxy S3 Mini este identic cu cel folosit pe Samsung Galaxy S original, lansat cu trei ani in urma (2010). Conform standardelor din 2013 insa, nu este cel mai bun. Performantele in lumina directa a soarelui nu sunt dintre cele mai bune, dar acesta este cazul a peste 99.9% din telefoanele de astazi. Culorile sunt stralucioare si negrul este extrem de profund. Nu o fi afisajul perfect, dar sa nu uitam ca avem in fata noastra un gadget de clasa medie.

Samsung Galaxy S3 Mini ruleaza pe sistemul de operare Android Jelly Bean, fiind echipat cu o camera foto/video de 5MP (fata de senzorul de 8MP de pe S3).

Samsung Galaxy S3 Mini  – alte caracteristici

Toate caracteristicile multimedia sunt incluse in interiorul lui Galaxy S3 Mini, care va acorda acces prin intermediul Google Play la filme, aplicatii, jocuri, TV, reviste si carti. Samsung a inclus, de asemenea, si unele din serviciile sale proprii – Samsung Hub (Game Hub, Video Hub si Music Hub). Redarea audio este decenta. Fisierele MP3, WAV, eAAC+, AC3 si FLAC sunt compatibile alaturi de o varietate de codecuri video precum MP4, DivX, XviD, WMV, H.264, H.263.

Samsung Galaxy S3 Mini vine in doua versiuni – de 8GB si 16 GB – desi sistemul de operare si Samsung TouchWiz vor manca in jur de 4GB de memorie. Spatiul de stocare, insa, poate fi extins cu pana la 32GB prin intermediul slotului destinat cardurilor SD. Daca nu va incadrati in tiparul utilizatorului care contine o multime de continut media, cei 16GB vor fi arhisuficienti.

In materie de conectivitate, primim suport WiFi 802.11 a/b/g/n, DLNA, WiFi Direct si Bluetooth 4.0. HSPA+ nu este suportata.

Cu un procesor de 1Ghz si 1GB memorie RAM, totul functioneaza aproape perfect pe acest smartphone. Jocurile sunt la discretia lui, ca de altfel si multitaskingul. Acumulatorul masoara 1500mAh, ceea ce va asigura cel putin o zi de folosire la o singura incarcare. Rezultatele reale pot fluctua in functie de cat de mult folositi Internetul si jocurile stocate in memorie.

Concluzii

Galaxy S3 Mini este un smartphone bizar. De obicei, telefoanele din clasa sa au parte de probleme atunci cand vine vorba despre sarcini intensive. Nu este cazul aici. Displayul este perfect adecvat pentru utilizarea de zi cu zi si arata bine, in pofida faptului ca pare nitel ingramadit. Pretul piperat al lui Samsung Galaxy S3 Mini  ar fi singurul lucru care nu ne place in mod special, in conditiile in care de acesti bani am putea cumpara la fel de bine smartphoneuri precum Sony Xperia S, Motorola Razr i si LG Optimus 4X .

Verifica aici cel mai bun pret pentru smartphoneul Samsung Galaxy S3 Mini

Comenteaza